Cappadocia – The land of beautiful horses.
Daca esti interesat de istorie, aventura, si vrei sa faci si o “traditionala” plimbare cu balonul, aceasta este cu siguranta urmatoarea destinatie a ta.
“The land of the beautiful horses” sau cum mai este numita zona din Anatolia, intrată in patrimoniul UNESCO, este o destinatie din categoria celor pe care ti le poti permite, o masa pentru doua persoane poate costa si intre 15 si 20 euro.
Cum poti ajunge? Ei, daca nu vrei sa iei Turcia la “pas” cu masina personala, poti lua avionul pana la Istanbul apoi, numai cu celebra companie aeriană turcească, catre orasul Kayseri. Daca tot esti aici, dupa atata istorie si mâncare picantă si pietre inalte, plimbarea cu balonul este tot ce-ti doresti, sau poate motivul pentru care ai plecat de acasa. O plimbare incepe de la 90 euro si o poti cumpara numai prin agențiile specializate, din zona.
Daca mergi pe cont propriu, ai cam 1500 km de parcurs pana la Kayseri dar avantajul este ca poti vedea, Istanbul, Ankara sau orasul Bursa in drumul catre Cappadocia. Poate dura peste 20 de ore, daca te gândești sa il faci intr-o singura bucata. Ce ar trebui sa stii este ca, hotelurile sunt accesibile si ele, 60-80 euro/seara.
Noi plănuim o viitoare iesire in Turcia, un tur al acestei minunate tari, in luna septembrie, 2020.
ISTANBUL.
🙈 Dintre orașele accesibile, fie financiar, fie ca distanță față de Romania, mai ales de cei din sudul țării, nouă, Istanbul ne este cel mai drag oraș dintre toate. Cu un farmec aparte, cu oameni calzi și cu o diversitate așa de mare, de la obiective turistice până la ce îți așează restaurantele în farfurii, deși mâncarea stradală este de luat in calcul aici.
👀 Am putea descrie orașul în 20 de milioane de feluri, cam câti locuitori numară el, am vorbi până la nesfârșit despre acest oraș împartit pe doua continente, Europa și Asia, dar o să îți spunem doar câteva lucruri pe care noi le credem importante.
👍Ne place foarte tare cartierul Sultanahmet. Plimbările prin acest cartier scăldat de Marea Marmara și rezervat minaretelor Moscheea Albastra și Sfânta Sofia, te duc unde poti gusta baclavale proaspete, pâine sau poti lua un prânz la colt de strada, extrem de ieftin, am zice noi. Seara, în acest cartier parca mai vesel decât altele, se cânta, se dansează si se urcă pe mese, așa că dacă îți doresti petreceri autentic turcești…poate fi o opțiune.
Cisterna Bazilica, este relativ aproape de cele două amintite mai sus, puțin vizibilă deoarece este sub pământ iar intrarea in punctul de atractie nu iese in evidenta.
Palatul Topkapi, palatul imperial precedat de Muzeul Arheologic și de Fântâna lui Ahmet lll. La Topkapi, se stă la coda, dar cu putina rabdare si cu ajutorul aparatelor automate pentru cumpararea biletelor ajungi in 30 de min in interiorul obiectivului.
Nu rata bucătaria impresionantă a palatului și musai de vazut aripa Palatului destinata Haremului, iar daca vrei să vezi sabia lui Ștefan cel mare, tot aici o găsești.
🌶 Nu ai vazut Istanbulul daca nu ai trecut prin Bazar, marele bazar, daca nu ai băut un ceai de măr sau să guști o bucațică de rahat ori să cumperi ceva condimente pentru o mâncare cât mai aromată.
🎶 Pentru viața de noapte si pentru a simti vibrația orașului la orele serii, îți recomandăm să mergi in Piata Taksim.
🕌 Sunt multe obiective și multe de facut in acest oraș, de la Palatul Dolmabahçe, Turnul Galata, croaziera pe Bosfor sau chiar sa mergi la Hamam(baie turceasca).
🚆Fie ca ai venit cu avionul, fie cu mașina personală, în Istanbul, punctual și economic, te deplasezi cu metroul, iar dacă nu-ți mai simți picioarele după o zi plină, nu-ti face griji, taxiurile sunt ieftine aici.
Moneda oficiala a Turciei este lira, iar oricum am scrie paritatea, e posibil sa se schimbe când citesti aceste rânduri.
Cay sau kahvesi (ceai si cafea turcească, lahmacun sau simit (pizza turceasca si covrig) ori poate o baklava si ayran, astea sunt câteva din mâncărurile si băuturile stradale pe care le poti servi in Istanbul.